Casa Albă: Atacul Iranului asupra Israelului, un eşec spectaculos!

236
Casa Albă: Atacul Iranului asupra Israelului, un eşec spectaculos! - 1-1713251802.jpg

Articole de la același autor

Atacul fără precedent pe care Iranul l-a efectuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu drone şi rachete asupra Israelului ca represalii după atacul aerian asupra consulatului iranian de la Damasc a fost un eşec spectaculos şi stânjenitor, a declarat purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, care a subliniat rolul esenţial jucat de SUA în respingerea acestui atac, potrivit agenţiei AFP.

„Am văzut informaţii conform cărora iranienii au dorit să eşueze, că acest eşec spectaculos şi stânjenitor a fost deliberat. Am mai văzut Iranul spunând că a dat alerta pentru a ajuta Israelul să-şi pregătească apărarea şi să limiteze orice potenţiale pagube. Toate acestea sunt categoric neadevărate”, a spus John Kirby, negând totodată că Teheranul ar fi informat Washingtonul înaintea atacului.

„Acest atac a eşuat pentru că Israelul, SUA şi o coaliţie cu alţi parteneri angajaţi faţă de securitatea Israelului l-au făcut să eşueze”, a adăugat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Joe Biden, făcând referire la acţiunile militare prin care SUA şi alte state, precum Marea Britanie şi Franţa, le-au desfăşurat pentru doborârea celor peste 300 de drone, rachete balistice şi rachete de croazieră lansate de Iran asupra Israelului.

În timp ce Iranul a dat acestei operaţiuni numele de „Promisiune cinstită”, Israelul a denumit „Scutul de fier” operaţiunea de interceptare a acestor proiectile, care, cu ajutorul aliaţilor occidentali şi al Iordaniei, au fost majoritatea doborâte înainte să ajungă în spaţiul aerian al Israelului. Potrivit autorităţilor israeliene, s-au înregistrat pagube minore la o bază aeriană în sudul ţării şi singura victimă este o fetiţă în vârstă de şapte ani grav rănită de căderea resturilor unui proiectil.

Peste 170 de drone, 120 de rachete balistice şi 30 de rachete de croazieră au fost folosite în acest atac, desfăşurat de Iran ca represalii raidul atacul aerian din 1 aprilie asupra consulatului iranian la Damasc, soldat cu moartea a şapte membri din Corpul Gardienilor Revoluţiei, dintre care doi generali, şi a şapte cetăţeni sirieni. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6391 secunde